procură

română

Etimologie

Din germană Prokura.

Pronunție

• AFI: /proˈku.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului procură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	procură	procuri
Articulat	procura	procurile
Genitiv-Dativ	procurii	procurilor
Vocativ	procură	procurilor

1. împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online