tărânc

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție

• AFI: /tə'rɨnk/

Substantiv

Declinarea substantivului tărânc
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tărânc	tărânci
Articulat	tărâncul	tărâncii
Genitiv-Dativ	tărâncului	tărâncilor
Vocativ	tărâncule	tărâncilor

1. (reg.) fiecare dintre cele două lanțuri sau frânghii cu care se leagă chilna de coșul căruței.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• carnat
• catran
• cântar

Referințe

• DEX '98 via DEX online