Un vârcolac

Variante

Etimologie

Din slavă vlŭkodlakŭ, de la vlŭkŭ („lup”) (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 448; Conev 106; Schneeweiss, REB, II, 181), confer bulgară vrăkolak, sârbă vokodlak, albaneză vurvolak, neogreacă βουρϰόλαϰας (vourkólakas) (Meyer, Neugr. St., II, 20), franceză brucolaque (Gaster, ZRPh., IV, 385; REW 9461). Pentru semnificația sa mitologică, confer franceză loup-garou, germană Werwolf.

Din slavă vlŭkŭ provin și toponimele Vâlcea, regiune care în secolul XII era teritoriul unui Farcaș (< maghiară fárkás, „lup”) și Vâlcov, traducerea greacă Λυϰόστομον (Lykóstomon).

Pronunție

  • AFI: /vɨr.ko'lak/


Substantiv


Declinarea substantivului
vârcolac
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vârcolac vârcolaci
Articulat vârcolacul vârcolacii
Genitiv-Dativ vârcolacului vârcolacilor
Vocativ ' '
  1. (în superstiții) ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele (provocând fazele Lunii, eclipse etc.).
  2. strigoi.
  3. peștișor artificial de metal, întrebuințat ca nadă la pescuitul cu undița.

Sinonime


Traduceri

Referințe