însușire

română

Etimologie

Din a însuși.

Pronunție

• AFI: /ɨn.suˈʃi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului însușire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	însușire	însușiri
Articulat	însușirea	însușirile
Genitiv-Dativ	însușirii	însușirilor
Vocativ	însușire	însușirilor

1. acțiunea de a-și însuși și rezultatul ei.
2. trăsătură distinctivă; caracteristică.
3. talent, înclinație.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online