întorcător

română

Etimologie

Din a întoarce + sufixul -ător.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tor.kə'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
întorcător
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întorcător întorcătoare
Articulat întorcătorul întorcătoarele
Genitiv-Dativ întorcătorului întorcătoarelor
Vocativ întorcătorule întorcătoarelor
  1. piesă la războiul de țesut, constând dintr-un băț lung cu care se strânge, pe sulul dinainte, pânza țesută; întinzător, încordător.


Traduceri

Referințe