întretăiere

română

Etimologie

Din a (se) întretăia.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tre.təˈje.re/

Substantiv

Declinarea substantivului întretăiere
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întretăiere	întretăieri
Articulat	întretăierea	întretăierile
Genitiv-Dativ	întretăierii	întretăierilor
Vocativ	întretăiere	întretăierilor

1. acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei.
2. (concr.) loc unde se întretaie două elemente; intersecție.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online