învinuire

română

Etimologie

Din a (se) învinui.

Pronunție

• AFI: /ɨn.vi.nu'i.re/

Substantiv

Declinarea substantivului învinuire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	învinuire	învinuiri
Articulat	învinuirea	învinuirile
Genitiv-Dativ	învinuirii	învinuirilor
Vocativ	învinuire	învinuirilor

1. acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare.
2. vină; culpă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online