învinuire
română
Etimologie
Din a (se) învinui.
Pronunție
- AFI: /ɨn.vi.nu'i.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului învinuire | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | învinuire | învinuiri |
| Articulat | învinuirea | învinuirile |
| Genitiv-Dativ | învinuirii | învinuirilor |
| Vocativ | învinuire | învinuirilor |
- acțiunea de a (se) învinui și rezultatul ei; învinovățire, acuzare, acuzație, inculpare.
- vină; culpă.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online