română

Etimologie

Din franceză abjurer < latină abiurare.

Pronunție

  • AFI: /ab.ʒu'ra/


Verb


Conjugarea verbului
abjura
Infinitiv a abjura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
abjur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să abjure
Participiu abjurat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a renega public o credință religioasă, o doctrină, o părere etc.
    El abjură în biserică mâine.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe