armoniu

română

Etimologie

Din franceză harmonium, germană Harmonium.

Pronunție

• AFI: /arˈmo.nju/

Substantiv

Declinarea substantivului armoniu
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	armoniu	armonii
Articulat	armoniul	armoniile
Genitiv-Dativ	armoniului	armoniilor
Vocativ	armoniule	armoniilor

1. instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online