armoniu
română
Etimologie
Din franceză harmonium, germană Harmonium.
Pronunție
- AFI: /arˈmo.nju/
Substantiv
| Declinarea substantivului armoniu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | armoniu | armonii |
| Articulat | armoniul | armoniile |
| Genitiv-Dativ | armoniului | armoniilor |
| Vocativ | armoniule | armoniilor |
- instrument muzical cu claviatură asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lamele metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online