Etimologie

Din latină vēllĕre („a smulge”), cu schimbare de conjugare, datorită formei incoative a verbului; confer catalană esbellegar („a sfâșia”) < latină *exvēllĭcāre.

În mod tradițional s-a păstrat derivarea din slavă (veche) belŭ („alb”), bĕliti („a albi”), cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat român (confer bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
beli
Infinitiv a beli
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
belesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să belească
Participiu belit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) (pop.) a jupui.
  2. (v.tranz. și refl.) a (se) juli.
    Ce te belești așa la mine?

Cuvinte derivate

Expresii

  • A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește


Traduceri

Anagrame

Referințe