Etimologie

Din maghiară bujtás (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cumană butak („ramură”), confer Bogrea, Dacor., I, 274.

Pronunție

  • AFI: /buˈtaʃ/


Substantiv


Declinarea substantivului
butaș
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ butaș butași
Articulat butașul butașii
Genitiv-Dativ butașului butașilor
Vocativ butașule butașilor
  1. porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe