căina

română

Variante

căini

Etimologie

Din slavă (veche) kajanŭ (participiu lui kajati sen). Confer Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepidă qainôn.

Pronunție

AFI: /kə.iˈna/

Verb

Conjugarea verbului (se) căina
Infinitiv	a (se) căina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) căinez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) căineze
Participiu	căinat
Conjugare	I

(v.refl.) a se tângui, a se văita, a se plânge.
(v.tranz.) a compătimi, a deplânge.

Cuvinte derivate

căinare

Traduceri

Anagrame

ancia

Referințe

DEX '98 via DEX online