clanță
Etimologie
Din clanț < formație onomatopeică. Confer franceză clanche.
Pronunție
- AFI: /ˈklan.ʦə/
Substantiv
Declinarea substantivului clanță | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | clanță | clanțe |
Articulat | clanța | clanțele |
Genitiv-Dativ | clanței | clanțelor |
Vocativ | clanță | clanțelor |
- mâner metalic montat la broasca ușii sau a porții, care prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și de deschidere al acestora; clampă.
- (fig.) (peior. și fam.) gură.
- (arg.) felație.
Cuvinte derivate
Expresii
- A(-i) da cu clanța = a vorbi mult, întruna (și despre lucruri mărunte)
- Rău (sau bun) de clanță, = se spune despre un om care vorbește mult (și inutil) sau despre un om certăreț
- A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa (cu cineva)
- Ține-ți clanța! sau tacă-ți clanța! = nu mai vorbi! taci!
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online