română

Etimologie

Onomatopee.

Pronunție


Interjecție

  1. (adesea repetat) cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc.

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
clanț
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clanț clanțuri
Articulat clanțul clanțurile
Genitiv-Dativ clanțului clanțurilor
Vocativ clanțule clanțurilor
  1. cioc; (p.ext.) (glumeț și peior.) gură.

Expresii

  • (înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva


Traduceri

Referințe