colan

română

Etimologie

Din turcă kolan, care provine din italiană collana („colier”) < din collo („gât”), din latină collum („gât”).

Pronunție

• AFI: /koˈlan/

Substantiv

Declinarea substantivului colan
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	colan	colane
Articulat	colanul	colanele
Genitiv-Dativ	colanului	colanelor
Vocativ	colanule	colanelor

1. salbă, șirag purtat la gât ca podoabă.
2. colier cu decorații purtat la gât ca distincție.
3. cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• colna
• clona

Referințe

• DEX '98 via DEX online