română

Etimologie

Din turcă koltuk („braț, cot, colț”) (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140).

Pronunție

  • AFI: /kolˈtuk/


Substantiv


Declinarea substantivului
coltuc
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ coltuc coltucuri
Articulat coltucul coltucurile
Genitiv-Dativ coltucului coltucurilor
Vocativ coltucule coltucurilor
  1. fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi.
  2. (reg.) pernă mică servind drept căpătâi.
  3. perniță (de ace).

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe