coltuc

română

Etimologie

Din turcă koltuk („braț, cot, colț”) (Cihac, II, 569; Șeineanu, II, 141; Lokotsch 1199; Ronzevalle 140).

Pronunție

• AFI: /kolˈtuk/

Substantiv

Declinarea substantivului coltuc
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	coltuc	coltucuri
Articulat	coltucul	coltucurile
Genitiv-Dativ	coltucului	coltucurilor
Vocativ	coltucule	coltucurilor

1. fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi.
2. (reg.) pernă mică servind drept căpătâi.
3. perniță (de ace).

Cuvinte derivate

• coltucel

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online