cont

română

Etimologie

Din franceză compte, italiană conto. Confer germană Konto.

Pronunție

• AFI: /kont/

Substantiv

Declinarea substantivului cont
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cont	conturi
Articulat	contul	conturile
Genitiv-Dativ	contului	conturilor
Vocativ	contule	conturilor

1. socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată.
2. evidența acestor operații.

Cuvinte derivate

• contișor

Expresii

• A trece la(sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă
• A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica
• A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare
• Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent
• În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva)

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online