Etimologie

Din franceză contingence < latină contingentia.

Pronunție

  • AFI: /kon.tin'ʤen.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
contingență
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ contingență contingențe
Articulat contingența contingențele
Genitiv-Dativ contingenței contingențelor
Vocativ contingență contingențelor
  1. însușirea de a fi contingent; relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare.


Traduceri

Referințe