contingență

română

Etimologie

Din franceză contingence < latină contingentia.

Pronunție

• AFI: /kon.tin'ʤen.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului contingență
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	contingență	contingențe
Articulat	contingența	contingențele
Genitiv-Dativ	contingenței	contingențelor
Vocativ	contingență	contingențelor

1. însușirea de a fi contingent; relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online