cucută
Etimologie
Din latină *cucuta, variantă vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în albaneză kukutë (poate provine din română), provensală coucudo, dialectul din Saintoge coucu și dialectul din Berry cocue.
Pronunție
- AFI: /ku'ku.tə/
Substantiv
Declinarea substantivului cucută | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | cucută | cucute |
Articulat | cucuta | cucutele |
Genitiv-Dativ | cucutei | cucutelor |
Vocativ | cucută | cucutelor |
- (bot.) (Conium maculatum) plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș.
Sinonime
- (bot.) (pop.) dudău, (reg.) buciniș, barba-călugărului
Cuvinte compuse
Expresii
- (fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...)
Traduceri
plantă; floare
|
|
Referințe
- DEX '98 via DEX online