cumpănire

română

Etimologie

Din a cumpăni.

Pronunție

• AFI: /kum.pə'ni.re/

Substantiv

Declinarea substantivului cumpănire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cumpănire	cumpăniri
Articulat	cumpănirea	cumpănirile
Genitiv-Dativ	cumpănirii	cumpănirilor
Vocativ	cumpănire	cumpănirilor

1. acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei.
2. echilibru.
3. (fig.) măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte).

Cuvinte derivate

• necumpănire

Expresii

• (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold)

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online