dințătură

română

Etimologie

Din a dința + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /din.ʦə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului dințătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dințătură	invariabil
Articulat	dințătura	invariabil
Genitiv-Dativ	dințăturii	invariabil
Vocativ	dințătură	invariabil

1. parte dințată a unui obiect.
2. (spec.) totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• danturați

Referințe

• DEX '98 via DEX online