dismay
(English)
Etimologie
Din engleza medie dismayen, care provine din dialectul anglo-normand *desmaiier; alterare al cuvântului esmaier ("a speria") din franceza veche < latină populară *exmagare ("a face neputincios, a incapacita"): compus din ex- + *magare ("a împuternici" < de origine germanică).
Pronunție
- AFI: /dɪsˈmeɪ/
Substantiv
dismay, (nenumărabil)
Cuvinte derivate
Verb
Conjugarea verbului to dismay | |
Infinitiv | to dismay |
Prezent simplu pers. 3 sg. |
dismays |
Trecut simplu | dismayed |
Participiu trecut | dismayed |
Participiu prezent | dismaying |
- a înspăimânta, a demoraliza
- a neliniști, a tulbura, a impacienta