eleganță

română

Etimologie

Din franceză élégance < latină elegantia.

Pronunție

• AFI: /e.le'gan.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului eleganță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	eleganță	invariabil
Articulat	eleganța	invariabil
Genitiv-Dativ	eleganței	invariabil
Vocativ	eleganță	invariabil

1. calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație.
2. distincție în limbaj, în stil etc.

Cuvinte derivate

• neeleganță

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• agnatele
• gălățene

Referințe

• DEX '98 via DEX online