faringe

română

Etimologie

Din italiană faringe Confer franceză pharynx.

Pronunție

• AFI: /fa'rin.ʤe/

Substantiv

Declinarea substantivului faringe
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	faringe	faringe
Articulat	faringele	faringele
Genitiv-Dativ	faringelui	faringelor
Vocativ	faringe	faringelor

1. (anat.) canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care pornește de la cavitatea bucală și sfârșește la esofag și care constituie locul de încrucișare a căilor respiratorii cu calea digestivă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online