habitudine
Etimologie
Din latină habitudo, -inis. Confer franceză habitude.
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului habitudine | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | habitudine | habitudini |
Articulat | habitudinea | habitudinile |
Genitiv-Dativ | habitudinii | habitudinilor |
Vocativ | ' | ' |
- însușire dobândită cu timpul prin practică și devenită trăsătură caracteristică.
- mod de comportament, istoricește constituit, al indivizilor aparținând aceluiași grup.
Sinonime
- 1-2: deprindere, obicei, obișnuință
Cuvinte derivate
- habitaclu/habitaglu
- habitat
- habitație
- habitua
- habitual
- habituare
- habituat
- habituație
- habitudinal
- habitus
Traduceri
deprindere, obicei
|
|