jurătoare

română

Etimologie

Din jurător.

Pronunție

• AFI: /ʒu.rə'to̯a.re/

Substantiv

Declinarea substantivului jurătoare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	jurătoare	jurătoare
Articulat	jurătoarea	jurătoarele
Genitiv-Dativ	jurătoarei	jurătoarelor
Vocativ	jurătoareo	jurătoarelor

1. (înv. și pop.) persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ajutorare

Referințe

• DEX '98 via DEX online