liman

română

Etimologie

Din turcă liman (Roesler 571; Șeineanu, II, 237; Meyer 244; Lokotsch 1321; Berneker 721; Vasmer, II, 42), din greacă λιμήν (limḗn), confer neogreacă λιμάνι (limáni), bulgară, ruteană, rusă лиман (liman).

Derivare directă din greacă (Murnu 31; Roesler) nu este posibilă.

Pronunție

• AFI: /liˈman/

Substantiv

Declinarea substantivului liman
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	liman	limanuri
Articulat	limanul	limanurile
Genitiv-Dativ	limanului	limanurilor
Vocativ	limanule	limanurilor

1. țărm, mal; (înv.) port.
2. (fig.) adăpost, refugiu.
3. lac rezultat prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu.

Expresii

• A ieși la liman = a scăpa dintr-o primejdie; a ajunge la o situație mai bună
• A duce (sau a scoate) la (un) liman (sau la liman bun) = a scăpa (pe cineva) dintr-o situație grea; a salva
• A ajunge la (un) liman sau a ajunge limanul = a atinge ținta dorită

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online