pronunța

română

Etimologie

Din latină pronuntiare, franceză prononcer.

Pronunție

• AFI: /pro.nun'ʦa/

Verb

Conjugarea verbului pronunța
Infinitiv	a pronunța
Indicativ prezent pers. 1 sg.	pronunț
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să pronunțe
Participiu	pronunțat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula.
2. (v.tranz.) a ține un discurs, o cuvântare etc.
3. (v.tranz.) a da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit.
4. (v.refl.) a-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine.

Cuvinte derivate

• pronunțabil
• pronunțare
• pronunțat

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online