stăpân
română
Etimologie
Etimologie necunoscută. Confer slavă (veche) stopanŭ.
Pronunție
- AFI: /stə'pɨn/
Substantiv
| Declinarea substantivului stăpân | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | stăpân | stăpâni |
| Articulat | stăpânul | stăpânii |
| Genitiv-Dativ | stăpânului | stăpânilor |
| Vocativ | stăpânule | stăpânilor |
- persoană în a cărei proprietate se găsește un bun material, considerată în raport cu acesta; persoană în a cărei proprietate se găsea un sclav, considerată în raport cu acesta; proprietar.
- persoană în serviciul căreia se găsește angajat cineva, considerată în raport cu acesta; (spec.) patron.
- persoană sub a cărei putere, autoritate, dominație se găsește cineva sau ceva, considerată în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legătură cu țări, popoare etc.) suveran, domnitor.
- gazdă (în raport cu oaspeții ei).
Cuvinte derivate
Expresii
- A intra la stăpân = a se angaja slugă (la cineva)
- (A fi) fără stăpân = a) (a fi) liber, de capul său; (a acționa) după bunul plac; b) (a fi) fără rost, fără căpătâi
- A fi stăpân pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea)
- A fi stăpân pe sine = a avea tăria de a-și înfrâna pornirile și pasiunile; a nu-și pierde cumpătul, a se stăpâni
- A fi stăpân pe soarta (sau pe viața etc.) sa = a dispune de sine, a-și făuri singur soarta
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online