sufix

română

Etimologie

Din franceză suffixe.

Pronunție

• AFI: /su'fiks/

Substantiv

Declinarea substantivului sufix
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	sufix	sufixe
Articulat	sufixul	sufixele
Genitiv-Dativ	sufixului	sufixelor
Vocativ	sufixule	sufixelor

1. îmbinare de sunete sau un singur sunet care se adaugă după rădăcina sau după tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi.

Sinonime

• afix

Antonime

• prefix

Cuvinte derivate

• sufixa, sufixare, sufixație, sufixoid, pseudosufix

Cuvinte compuse

• sufix lexical
• sufix gramatical, sufix flexionar

Traduceri

Traduceri

chineză: 尾綴 (中文) coreeană: 접미사 (한국어) engleză: suffix (English) esperanto: sufikso (Esperanto) finlandeză: liite (suomi), suffiksi (suomi), pääte (suomi) franceză: suffixe (français) m. germană: Suffix (Deutsch) n. ido: suffixo (Ido) interlingua: suffixo (interlingua) italiană: suffisso (italiano) islandeză: viðskeyti (íslenska) n.

japoneză: 接尾辞 (日本語) (setsubiji) kurdă: paşgir (kurdî) latină: suffixus (Latina) letonă: piedēklis (latviešu) m., sufikss (latviešu) m. lingala: libandeli (lingála) neerlandeză: achtervoegsel (Nederlands) n., suffix (Nederlands) m., aanhangsel (Nederlands) n. portugheză: sufixo (português) rusă: суффикс (русский) m. (súffiks) spaniolă: sufijo (español) m. volapük: poyümot (Volapük)

Referințe

• DEX '98 via DEX online