temperament
română
Etimologie
Din franceză tempérament < latină temperamentum.
Pronunție
- AFI: /tem.pe.ra'ment/
Substantiv
| Declinarea substantivului temperament | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | temperament | temperamente |
| Articulat | temperamentul | temperamentele |
| Genitiv-Dativ | temperamentului | temperamentelor |
| Vocativ | temperamentule | temperamentelor |
- ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase ale unei persoane, care determină diferențieri psihice și de comportament între indivizi; fire.
- energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online