încruntătură

română

Etimologie

Din a încrunta + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.krun.tə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului încruntătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încruntătură	încruntături
Articulat	încruntătura	încruntăturile
Genitiv-Dativ	încruntăturii	încruntăturilor
Vocativ	încruntătură	încruntăturilor

1. faptul de a (se) încrunta; înfățișare încruntată; cută pe frunte, între sprâncene.
2. (înv.) urmă, pată de sânge.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online