frunte
Etimologie
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului frunte | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | frunte | frunți |
Articulat | fruntea | frunțile |
Genitiv-Dativ | frunții | frunților |
Vocativ | frunte | frunților |
- (la oameni) partea superioară a feței, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene și păr și mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor.
- cap; față, chip.
- (fig.) (adesea articulat) tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alții).
- lichid obținut la începutul unei distilări fracționate.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online