înfige

română

Etimologie

Din latină infigere.

Pronunție

• AFI: /ɨnˈfi.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului înfige
Infinitiv	a înfige
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înfig
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înfigă
Participiu	înfipt
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a face ca un obiect cu vârf ascuțit să intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî.
2. (v.tranz.) a împlânta ceva într-un obiect ascuțit.
3. (v.refl.) (fig.) (fam.) a se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie.

Cuvinte derivate

• înfigere
• înfigăreț
• înfipt

Expresii

• A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din înfige.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru înfige.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru înfige.

Referințe

• DEX '98 via DEX online