înfrunta

română

Din latină * infrontare (< frons).

Conjugarea verbului înfrunta
Infinitiv	a înfrunta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înfrunt
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înfrunte
Participiu	înfruntat
Conjugare	I

(v.tranz.) a mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî.
(v.tranz.) a ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii).
(v.refl. recipr.) a avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte.