înfruntare
română
Etimologie
Din a înfrunta.
Pronunție
- AFI: /ɨn.frun'ta.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului înfruntare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | înfruntare | înfruntări |
| Articulat | înfruntarea | înfruntările |
| Genitiv-Dativ | înfruntării | înfruntărilor |
| Vocativ | înfruntare | înfruntărilor |
- acțiunea de a înfrunta și rezultatul ei.
- mustrare, dojană aspră; (p.ext.) jignire, insultă.
- rezistență hotărâtă; opunere îndrăzneață.
- conflict, ciocnire.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online