îngăduință
Etimologie
Din a îngădui + sufixul -ință.
Pronunție
- AFI: /ɨn.gə.du'in.ʦə/
Substantiv
Declinarea substantivului îngăduință | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | îngăduință | invariabil |
Articulat | îngăduința | invariabil |
Genitiv-Dativ | îngăduinței | invariabil |
Vocativ | îngăduință | invariabil |
- încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire.
- înțelegere, bunăvoință reciprocă.
- (fam., rar) păsuire, răgaz.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online