întăritură

română

Etimologie

Din a întări + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tə.ri'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
întăritură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întăritură întărituri
Articulat întăritura întăriturile
Genitiv-Dativ întăriturii întăriturilor
Vocativ întăritură întăriturilor
  1. loc fortificat, fortificație; (p.gener.) orice sistem de baricadare.
  2. element care consolidează o construcție, un element al ei etc.
  3. (înv.) iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc.


Traduceri

Referințe