Etimologie

Din a știrbi + sufixul -tură.

Pronunție

  • AFI: /ʃtir.bi'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
știrbitură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ știrbitură știrbituri
Articulat știrbitura știrbiturile
Genitiv-Dativ știrbiturii știrbiturilor
Vocativ știrbitură știrbiturilor
  1. loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie.
  2. loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; (p.ext.) ruptură, gaură.
  3. (fig.) diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.).


Traduceri

Referințe