Etimologie

Din franceză antonomase.

Pronunție

  • AFI: /an.to.no'ma.zə/


Substantiv


Declinarea substantivului
antonomază
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ antonomază antonomaze
Articulat antonomaza antonomazele
Genitiv-Dativ antonomazei antonomazelor
Vocativ antonomază antonomazelor
  1. figură de stil care constă în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze în locul unui nume propriu; antonomasie.
Exemple:
Câți „hannibali” avem la porți? (titlu de articol din Libertatea, nr. 33, 31 ianuarie 1990, p. 1)[1]
Iată de ce Virgil Măgureanu, acest Mihai Viteazu al serviciilor secrete românești, este foarte aproape să îndeplinească sfântul deziderat.” (articolul Lentila de contact, în Ziua, anul III, nr. 472, 6 ianuarie, 1996, p. 5, col. 2)[1]


Traduceri

Referințe

  1. 1,0 1,1 Pronumele personale în argoul românesc în ANALELE UNIVERSITĂȚII DIN CRAIOVA