figură
Etimologie
Din franceză figure < latină figura.
Pronunție
- AFI: /fi'gu.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului figură | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | figură | figuri |
| Articulat | figura | figurile |
| Genitiv-Dativ | figurii | figurilor |
| Vocativ | figură | figurilor |
- înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz.
- imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc.
- (la jocul de cărți) carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.).
- (la șah) fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice.
- grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul.
- persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate.
- poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc.
Cuvinte compuse
Expresii
- A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur
- (fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută
- A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept..
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online