bâigui

română

Etimologie

Origine incertă. Poate din maghiară bolyongni („a rătăci”), alternativ creație expresivă.

Pronunție

• AFI: /bɨj.gu'i/

Verb

Conjugarea verbului (se) bâigui
Infinitiv	a (se) bâigui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) bâigui
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) bâiguie
Participiu	bâiguit
Conjugare	IV

1. (v.intranz. și refl.) a vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii.

Cuvinte derivate

• bâiguială
• bâiguit
• bâiguitor

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online