ciută
Etimologie
Din ciut, care este un cuvânt autohton de origine expresivă, ca ciot („ciuntitură”) și bot („rât; cioc”) (cu derivarea bont, „tocit”, ca ciunt). Confer italiană ciotto („șchiop”), a cărui origine este necunoscută după Prati 287.
Este cuvânt comun aproape tututor limbilor balcanice, fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din română. Confer albaneză shutë.
Pronunție
- AFI: /ˈtʃju.tə/
Substantiv
Declinarea substantivului ciută | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | ciută | ciute |
Articulat | ciuta | ciutele |
Genitiv-Dativ | ciutei | ciutelor |
Vocativ | ciută, ciuto | ciutelor |
- (zool.) femela cerbului.
- Ciuta e femela cerbului.
- (fig.) epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță.
Sinonime
- 1: (zool.) cerboaică
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Vezi și
Traduceri
femela cerbului
|
|
Etimologie
Din ciut.
Adjectiv
- forma de feminin singular pentru ciut.