confirmare

română

Etimologie

Din a confirma.

Pronunție

• AFI: /kon.fir'ma.re/

Substantiv

Declinarea substantivului confirmare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	confirmare	confirmări
Articulat	confirmarea	confirmările
Genitiv-Dativ	confirmării	confirmărilor
Vocativ	confirmare	confirmărilor

1. acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire.
2. declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil.
3. aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• reconfirma

Referințe

• DEX '98 via DEX online