organ

română

Etimologie

Din neogreacă ωργανον (órganon), italiană organo < latină organum, franceză organe, germană Organ, rusă орган (organ).

Pronunție

• AFI: /or'gan/

Substantiv

Declinarea substantivului organ
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	organ	organe
Articulat	organul	organele
Genitiv-Dativ	organului	organelor
Vocativ	organule	organelor

1. parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții.
2. gură; (p.ext.) voce, glas.
3. parte componentă a unui mecanism, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție.
4. (fig.) mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; (p.ext.) exponent, reprezentant; mijlocitor.
5. (urmat de determinări care indică felul sau apartenența) ziar, revistă.
6. grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane.

Cuvinte compuse

• organ administrativ
• organ anatomic
• organ de mașină
• organ de reproducere
• organ genital
• organ juridic
• organ politic

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din slavă (veche) or (ŭ)ganŭ, neogreacă ωργανον (órganon) < latină organum, italiană organo.

Pronunție

• AFI: /or'gan/

Substantiv

Declinarea substantivului organ
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	organ	organe
Articulat	organul	organele
Genitiv-Dativ	organului	organelor
Vocativ	organule	organelor

1. (înv.) harpă, liră.
2. orgă.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• angro
• argon

Referințe

• DEX '98 via DEX online