conjugare
română
Etimologie
Din a conjuga.
Pronunție
- AFI: /kon.ʒu'ga.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului conjugare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | conjugare | conjugări |
| Articulat | conjugarea | conjugările |
| Genitiv-Dativ | conjugării | conjugărilor |
| Vocativ | conjugare | conjugărilor |
- acțiunea de a (se) conjuga și rezultatul ei.
- flexiunea verbului.
- categorie de verbe cu aceeași terminație la infinitiv, care se conjugă în mod asemănător.
- (fig.) îmbinare, împletire.
- (biol.) forma cea mai simplă de fecundație, care constă în unirea temporară a doi indivizi (la infuzori) sau a două celule (la unele alge), urmată de un schimb reciproc de substanțe nucleare.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online