dezobișnui

română

Etimologie

Din dez- + a obișnui (după franceză déshabituer).

Pronunție

• AFI: /de.zo.biʃ.nu'i/

Verb

Conjugarea verbului (se) dezobișnui
Infinitiv	a (se) dezobișnui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) dezobișnuiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) dezobișnuiască
Participiu	dezobișnuit
Conjugare	IV

1. (v.refl. tranz.) a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra.

Cuvinte derivate

• dezobișnuire

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online