Variante

Etimologie

Din franceză vice < latină vitium.

Pronunție

  • AFI: /ˈvi.ʧju/


Substantiv


Declinarea substantivului
viciu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ viciu vicii
Articulat viciul viciile
Genitiv-Dativ viciului viciilor
Vocativ viciule viciilor
  1. defect, cusur, neajuns (de construcție, de funcționare etc.).
  2. (fig.) pornire nestăpânită și statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăț, destrăbălare.
  3. neîndeplinire a unor condiții legale de formă sau de conținut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora.

Cuvinte compuse

Traduceri

Referințe