Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
dibui
Infinitiv a dibui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
dibuiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să dibuiască
Participiu dibuit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum.
  2. (v.tranz. și intranz.) a căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric.
  3. (v.intranz.) a nimeri.
  4. (v.tranz.) a da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci.

Cuvinte derivate

Expresii

  • Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală


Traduceri

Anagrame

Referințe