dobitoc
Etimologie
Din slavă (veche) *dobytŭkŭ („avere, câștig”) (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57).
Confer bulgară dobituk, sârbo-croată dobitak („câștig”). Confer dobândi și, pentru evoluția semantică, latină pecunia, spaniolă ganado.
Pronunție
- AFI: /do.biˈtok/
Substantiv
Declinarea substantivului dobitoc | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | dobitoc | dobitoace |
Articulat | dobitocul | dobitoacele |
Genitiv-Dativ | dobitocului | dobitoacelor |
Vocativ | dobitocule | dobitoacelor |
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Substantiv
Declinarea substantivului dobitoc | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | dobitoc | dobitoci |
Articulat | dobitocul | dobitocii |
Genitiv-Dativ | dobitocului | dobitocilor |
Vocativ | dobitocule | dobitocilor |
- (peior.) om care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.
Traduceri
Traduceri
Adjectiv
Declinarea adjectivului dobitoc | ||
Singular | Plural | |
Masculin | dobitoc | dobitoci |
Feminin | dobitoacă | dobitoace |
Neutru | dobitoc | dobitoace |
- (peior.) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online